După diviziunile proprietăţilor, alinierea străzii a fost un alt element care a determinat configuraţia actualei proprietăţi. Aşa cum am mai arătat, vechile uliţe aveau trasee extrem de neregulate, atât ca traseu cât şi ca prospect şi deşi primele măsuri legale şi administrative pentru regularizarea străzilor s-au impus în 1831, au trecut decenii până să fie puse în practică pe scară largă.
Strada Rotarilor se află printre străzile care au planuri de aliniere care s-au conservat în arhive. Cu toate că din Monitorul Oficial putem afla că planul a fost decretat în 1895, mult după aprobarea de către consiliul municipal din 1888, planul de aliniere arhivat (1 abc) are toate caracteristicile unui plan de aliniere desenat la sfârşitul anilor 1860 sau cel mai târziu la începutul anilor 1870.
Cum strada Rotarilor mai exista şi în zona Oborului Nou, este posibil ca referirea din monitor să fie la alinierea acestei străzi, aliniere ce, de asemenea, se conservă la arhivele naţionale însă într-o formă şi degradată dar şi de redactare defectuoasă, cu minime informaţii în raport cu alte astfel de planuri din epocă. Şi acest plan (2) este nedatat, ceea ce sporeşte frustrarea generată de imposibilitatea de a avea nişte repere temporale clare în evoluţia străzii. Dacă însă ne amintim de petiţia locuitorilor din mahalaua Oţetari pentru pavarea străzii Rotarilor din 1867, putem presupune că planul de aliniere s-a realizat în vederea pregătirii acestei pavări, cândva după această dată.
Un argument în plus ar fi acela că în 1868 s-a realizat şi planul de aliniere al străzii Sălciilor (3).
Câteva informaţii suplimentare mai rezultă din alinierea din 1888 a străzii Ermitului, azi fundătura Aaron Florian (4), nu numai despre regimul de aliniere dar şi despre proprietari.
Din păcate, intersecţia cu strada Rotarilor nu este figurată mai larg aşa că nu surprinde decât proprietatea de la nr. 1 din epocă, cu numele proprietarului – Ghiţă Bómbă, un membru al unei familii ce deţinea numeroase imobile din centrul istoric. Din acest plan rezultă că strada Rotarilor ar fi avut o inflexiune la limita acestei proprietăţi Bómbă iar casa existentă atunci era solidă (semnificaţia culorii roşii). Constatăm că acea clădire la stradă a fost demolată şi construcţia actuală (de la nr. 7 actual) s-a realizat cu retragere şi paralel cu alinierea iar inflexiunea străzii nu mai există cu unghi clar ci se pierde intr-o racordare cu rază mare de curbură.
Modificările de aliniere rămân încă vizibile în multe zone ale oraşului prin faptul că unele case par că sunt ieşite din front, au orientări ce par aleatorii (5) iar în unele situaţii chiar rămân fragmente de împrejmuire ce altfel ar părea inexplicabile (6).
Totuşi, în astfel de cazuri, cursul transformărilor urbanistice rezultate din alinieri şi lărgiri de străzi este uşor de explicat prin orientarea fondului construit mai nou, care urmează regula mai nouă.
Casa din Caragiale nr. 11 este construită însă aleator faţă de o aliniere ce era deja determinată în jurul lui 1870, aliniere pe care este aşezată actuala împrejmuire. Aceasta este, foarte probabil, mai veche decât clădirea. În acest context, rămâne inexplicabil unghiul şi orientarea acestei case, singura de pe stradă care pare să nu respecte regulile de aliniere.